Există Dumnezeu?

Dumnezeu exista

Se vede DUMNEZEU? – Ilustratie

Ne aflam intr-o clasa de filozofie la universitate, la inceputul semestrului. Profesorul se plimba cu mainile la spate. Studentii il urmaresc atent. Dupa un timp, cu o voce grava si rotindu-si privirea peste clasa, profesorul spune:
– Sa va spun problema pe care o are filozofia cu ideea existentei lui Dumnezeu.
Profesorul ateu face o pauza, dupa care se adreseaza unui student si-i cere sa se ridice in picioare.
– Esti crestin, nu-i asa?
– Da, domnule.
– Deci crezi in Dumnezeu.
– Da.
– E Dumnezeu bun?
– Da, domnule profesor.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate face orice vrea?
– Desigur.
– Dar tu, esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cu subinteles, „Ah, Biblia iarasi!”. Se gandeste o clipa.
– Hai sa incep usor cu tine. Sa zicem ca unul din voi e bolnav, si tu poti sa-l vindeci. Sa zicem ca stii cum sa-l vindeci. Il ajuti sau nu? Ai incerca sa-l ajuti?
– Desigur, domnule profesor.
– Deci esti bun atunci.
– N-as putea sa spun lucrul acesta.
– De ce nu? Ajuti un om bolnav, faci o fapta buna. De fapt, oricare din noi ar ajuta un bolnav daca ar putea… dar Dumnezeu, care ziceti ca poate orice, de ce nu-l ajuta?
Nici un raspuns.
– Ascultati ce va spun: Dumnezeu nu-l ajuta! Fratele meu a fost credincios si a murit de cancer desi se ruga in fiecare zi lui Isus sa-l vindece. Cum poti spune ca Isus e bun atunci? Poti sa-mi raspunzi?
Nici un raspuns.
Profesorul isi schimba privirea in blandete. „Nu, sigur ca nu poti sa-mi raspunzi!”. Ia paharul de pe catedra sa bea apa, ca sa-i dea timp studentului sa cugete mai bine. „In filozofie trebuie sa mergi incet cu incepatorii. Hai s-o luam de la capat: E Dumnezeu bun?”
– Aaa… da, domnule profesor!
– Dar Satana e bun?
– Nu.
– De unde vine Satana asta?
Studentul se fastaceste, apoi spune nesigur: „De la Dumnezeu!”
– Exact. Dumnezeu l-a facut pe Satana, nu-i asa, daca le-a facut pe toate? Profesorul isi trece degetele uscative prin firele de par rare, apoi se intoarce deodata spre studentul speriat. „Cred ca ne vom distra grozav in semestrul acesta, domnilor. Ia spune-mi, baiete, exista rau in lume?”
– Da, desigur ca exista.
– Bine ai zis. Raul este pretutindeni, dar am zis mai inainte ca Dumnezeu le-a creat pe toate, asa este?
– Da, domnule.
– Si cine a creat raul din lume?
Nici un raspuns.
– Exista boala in lume? Imoralitate? Ura? Lucruri urate? Toate lucrurile acestea groaznice, exista sau nu in lume?
– Da, domnule, spune studentul miscandu-se de pe un picior pe altul.
– Cine le-a facut?
Din nou nici un raspuns.
Deodata, profesorul ridica tonul si incepe sa strige: „Cine le-a facut pe acestea? Spune-mi, ma, ca doar ai minte!” Apoi se apropie de student, si cu degetul aproape in ochii acestuia ii striga: „Dumnezeu, despre care zici ca e bun, a facut tot raul din lume, nu-i asa?”
Studentul tace. Isi pleaca rusinat capul si nu indrazneste sa-l priveasca in ochi pe profesor. Acesta se indreapta spre centrul clasei, ca o pantera gata sa-si termine prada. Clasa tace… ca de piatra.
– Spune-mi, cum poti sa zici ca Dumnezeu e bun, cand a facut tot raul din lume? In toate vremurile? Toata cruzimea, durerea, torturile, moartea, degradarea, suferinta, toate facute de un Dumnezeu care zici ca e bun?
Nici un raspuns.
– Nu vezi? N-ai ochi sa-ti dai seama? (Din nou e langa student si i se adreseaza direct: „Mai e Dumnezeu bun?”)
Studentul tace.
– Tinere, ia spune-mi, crezi in Isus Cristos?
Vocea studentului tremura si spune incet: „Da”.
Profesorul scutura din cap compatimitor. „Stiinta spune ca avem cinci simturi cu care poti identifica si observa lumea din jur. L-ai vazut pe Isus?”
– Nu, domnule profesor.
– L-ai auzit?
– L-ai atins, l-ai mirosit, l-ai gustat… sau ce sa mai spunem, ai vreun simt, vreo perceptie senzoriala, oricare ar fi ea, cu care l-ai simtit pe Dumnezeu, pe Cristos acesta?
Studentul nu stie ce sa spuna.
– Sa nu taci… spune-mi, l-ai simtit cu simturile tale?
– Nu, domnule, mi-e teama ca nu l-am simtit.
– Aha, ti-e teama, dar totusi crezi in El, nu-i asa?
– …da, domnule.
– Pai, asta e nebunie. Vei spune ca asta e credinta. Profesorul zambeste iarasi cu zambetul acela dinainte. Dupa toate regulile stiintei, ale studiului empiric al naturii, al evenimentelor demonstrabile si ale ratiunii, Dumnezeul in care crezi nu exista! Ce ai de spus la aceasta? Unde este Dumnezeul tau acum?
Studentul il priveste rusinat si tace.
– Stai jos, te rog.
Profesorul se indreapta triumfator spre catedra. Clasa asteapta nedumerita, in tacere, ce va urma. Pe cine mai ridica in picioare. Dar tocmai atunci, un alt student ridica mana: „Domnule profesor, imi permiteti sa spun si eu ceva?”
Profesorul zambeste: „Aha, inca un crestin naiv vrea sa vorbeasca. Vino, vino baiete. Spune, sa auzim si noi ceva, ca pana acum n-ati spus nimic”.
Tanarul al doilea se ridica si spune cu voce sigura:
– Ati prezentat cateva puncte foarte interesante, domnule, dar am si eu cateva intrebari simple: Exista caldura?
Profesorul se incrunta putin, si apoi zice:
– Sigur ca exista.
– Exista frig?
– Sigur ca da.
– NU, domnule profesor, nu exista frig.
Profesorul face ochii mici. Clasa ingheata in tacere. Studentul continua:
– Puteti avea cata caldura vreti, caldura mare, mega-caldura, temperaturi inalte, temperatura incandescenta, si puteti avea caldura mai putina, foarte putina, sau puteti sa nu aveti caldura deloc, si punctul acela este numit temperatura minima sau punctul de zero absolut, -458 de grade, care inseamna ca nu exista nici un fel de caldura. Daca ar exista frig, ca entitate fizica, am putea cobori temperatura mai jos de zero absolut. Frig e un cuvant pe care il folosim pentru absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura o putem masura in unitati de temperatura, fiindca, vedeti, caldura este energie, frigul nu. Frigul nu e opusul caldurii, ci este absenta caldurii.
Tacere deplina in clasa. Profesorul simte ca ar trebui sa spuna ceva, dar nu-i vine nimic in minte.
– Exista intuneric, domnule profesor?
– Asta e o intrebare si mai nebuna. Ce este noaptea? Toti stim ca este intuneric. Ce vrei sa zici?
– Deci spuneti ca exista intuneric?
– Da.
– Din nou sunteti gresit, domnule profesor. Intunericul nu este decat absenta luminii. Puteti avea lumina putina, lumina obscura, lumina normala, lumina puternica, lumina orbitoare, puteti avea lumina continua, lumina pulsanta, dar daca nu aveti lumina deloc, lucrul acesta il numim intuneric. Asa l-am definit noi oamenii. Dar intunericul nu exista in sine. Daca ar exista, ati putea sa faceti intunericul mai intunecos, si mi-ati putea da un borcan de intuneric. Incercati daca puteti sa-mi dati un borcan de intuneric foarte intunecos!
In ciuda nervilor, profesorul zambeste fals in fata curajului acestui student. „Da, semestrul acesta o sa ne distram de minune… dar spune-mi unde vrei sa ajungi, tinere!”
– Da, domnule, punctul pe care vreau sa-l subliniez este ca premizele filozofice cu care ati pornit discutia sunt gresite, si deci concluzia la care ati ajuns este gresita de asemenea.
Profesorul se irita: „Ce premize gresite? Cum indraznesti sa…”
– Domnule, sa va explic ce vreau sa spun.
Clasa e pur si simplu incremenita.
– Explica, da, asteptam cu totii sa explici! – vorbeste larg profesorul, incercand vadit sa ia controlul situatiei. Face semn cu mana studentului sa continue.
– Dumneavoastra considerati lucrurile din perspectiva dualitatii. De exemplu, exista moarte si viata, exista rau si bine, exista un Dumnezeu bun, si unul rau sau Satana. Il considerati pe Dumnezeu ca ceva finit, ceva care poate fi masurat. Domnule profesor, stiinta nu poate explica nici gandirea omeneasca. Foloseste electricitatea, magnetismul, dar nu le-a vazut niciodata, si nici nu le intelege deplin. A considera moartea ca opusul vietii inseamna a nu vedea ca moartea nu poate exista ca un lucru substantiv in sine. Moartea nu e opusul vietii, ci, simplu, absenta vietii.
Tanarul ia un ziar ascuns pe sub caietele de pe banca unui coleg. „Aici e una din cele mai stricate si imorale reviste care poate fi. Ati intrebat daca exista imoralitate. Si bineinteles, raspunsul este, Exista! E gresit: imoralitatea este absenta moralitatii. Exista nedreptate? Exista, dar e doar un fel de a spune ca nu e moralitate. Exista rau? NU. Exista doar absenta binelui”.
Profesorul s-a facut ca varul. De manie, isi strange dintii. Credinciosul continua:
– Daca exista rau in lume, si toti suntem de acord ca exista, atunci Dumnezeu, daca exista … (vorbeste apasat ca sa ironizeze necredinta profesorului), atunci Dumnezeu ingaduie lucrul acesta fiindca vrea sa indeplineasca ceva prin agentia acestui rau. Ce credeti ca vrea sa faca prin rau? Vrea sa vada daca fiecare din noi, prin libera noastra vointa e gata sa-l caute, sa-l aleaga.
Profesorul se aduna putin: „Ca om de stiinta in filozofie, nu vad de ce discutam aici despre libera alegere. Ca realist, neg absolut existenta lui Dumnezeu, sau orice alt factor teologic ca facand parte din ecuatia existentei universului nostru observabil”.
– As fi zis ca absenta unui cod moral inscris de Dumnezeu in lume ar fi lucrul cel mai clar observabil in univers, continua tanarul credincios netulburat. Ziarele de scandal fac milioane de dolari scriind despre lucrurile cele mai murdare. Ori, ne-ati intrebat daca exista imoralitate, ca sa ne aratati ca nu exista Dumnezeu. Dar prin aceasta ati pronuntat deja o concluzie provenita dintr-un cod moral, care ne spune instinctiv ca unele lucruri sunt morale si altele nu. Nu credeti ca tocmai prin aceasta ati dovedit ca exista Dumnezeu, domnule profesor?
– Spuneti-mi, domnule profesor, ii invatati pe studenti ca au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul de evolutie naturala, da, ii invat.
– Ati observat evolutia vreodata cu ochii dumneavoastra?
Profesorul scoate un tiii prelung printre dinti si se uita in clasa ca sa vada daca tine cineva cu el.
– Domnule profesor, din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei, si nici nu poate sa-l dovedeasca a fi un proces care se desfasoara astazi in natura, nu inseamna ca predati in clasa aceasta parerea dumneavoastra, care pare sa fie gresita? Astfel stand lucrurile, mai puteti spune ca sunteti savant in filozofie?
– Trec cu vederea obraznicia aceasta, tinere, avand in vedere ca discutam teorii ipotetice. Ai terminat ce aveai de spus?
– Deci nu sunteti de acord ca Dumnezeu a creat un cod moral de conduita, dar folositi acest cod moral, cu toate ca nu vreti sa-L recunoasteti pe Cel care a implantat codul acesta in noi. Iar, pe de alta parte, predati o teorie neverificabila ca ceva stiintific pentru a combate existenta unui Creator. Nu vi se pare ca aceasta nu e deloc stiinta?
– Eu cred in ce exista, aceasta este stiinta.
– Ati spus deja, si pe drept, ca stiinta este studiul lucrurilor si al fenomenelor observabile. Dar stiinta definita astfel are deja premize care sunt gresite…
– Stiinta e gresita? Baiete, fii atent ce spui!
Clasa incepe sa rada, dar nimeni nu stie de cine. Tanarul ramane pe pozitie: „ca sa continuu punctul pe care l-ati subliniat adineauri cu colegul meu, sa va spun unde ajungem”. Tanarul isi roteste privirea in clasa: „E cineva aici care a vazut creierul domnului profesor?” Clasa tace. „A auzit cineva vreodata creierul vorbind ceva? L-a atins cineva? L-a mirosit cumva? Se pare ca nimeni”.
Tanarul da din cap ca si cum ar fi fost foarte trist. „Se pare ca nimeni din clasa nu a avut vreo percepere senzoriala a creierului domnului profesor. Ei bine, dupa teoria dumneavoastra, domnule profesor, a regulilor stiintei, a studiului empiric al naturii, al evenimentelor demonstrabile si a ratiunii, trebuie sa tragem concluzia, si va rog, scuzati-ma, dar e teoria dumneavoastra! – creierul dumneavoastra nu exista”.
Clasa izbucneste in ras, iar tanarul crestin se aseaza.

Ilustratie preluata de pe http://copaculvietii.ablog.ro/2007-03-03/exista-dumnezeu.html

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply