Ochi pereche şi… la locul lor

ochi pereche

Pentru cateva momente am sa ma straduiesc sa fiu de partea celor ce cred in evolutie, dar stiu ca nu voi reusi. De ce? Veti vedea.

Evolutionistii sustin ca toate organele au aparut pe parcursul a milioane de ani, in funtie de nevoile organismului. Sa zicem ca asa a si fost…

In consecinta ne vom imagina primul organism care a simtit nevoia sa vada. Un bot de “carne” care incerca sa se deplaseze, dar nu vedea absolut nimic. Si, deodata, a inceput sa se autosugestioneze. S-a gandit ca ar fi bine sa-i apara ceva pe corp cu care sa vada.

Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte, pana cand se intampla minunea. Ca din senin, pe undeva pe la cap ii crapa pielea si inauntru apare ceva ca un fel de ochi. Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte, pana cand are loc o alta minune: reuseste sa-l miste.

Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte, pana cand, pe creier apare un centru specializat in prelucrarea datelor venite de la ochi. Dar “minunea” nu se opreste aici. Botul de carne voia sa vada si mai bine…

Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte, pana cand ii apare un alt ochi; nici mai sus, nici mai jos, nici mai mare, nici mai mic, nici mai inchis, nici mai deschis… exact ca celalalt. Si ochiul pereche a aparut perfect simetric pe capusorul botului de carne.

Dar nu ne oprim aici. Sa zicem ca fiinta respectiva a vrut sa vada si mai bine. Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte. Dar degeaba. Nu a mai aparut un alt ochi. De ce? De ce doar doi ochi? Nu ar fi mai bine sa fie mai multi?

Daca vorbim de adaptare, sa ne gandim ca mai multe animale pasnice sunt mereu pe fuga… pentru ca sunt urmarite de fiare salbatice. De ce nu le-a crescut un ochi in spate (adaptare la nevoi) ca sa poata scapa mai usor de urmaritori?

Dar in toata insiruirea de “minuni” s-a pierdut din vedere un MIC AMANUNT: moartea. Cate mii de ani trebuia sa traiasca botul de carne ca sa reuseasca o astfel de minune? Daca-i ajungea doar o viata de cateva zeci de ani, atunci EVOLUTIA ar trebui sa aiba loc si astazi tot in aceleasi conditii.

Ganditi-va ca progenitura s-ar fi nascut fara “modificarile” parintelui. Vai… cata straduinta, dar in zadar. Si vointa, si iar vointa… si tot asa inainte; totul soldat cu moarte. Si “evolutia” trebuia luata de la capat.

Imi este mult mai usor sa cred ca Dumnezeu ne-a creat cu ochi, si cu tot ce trebuie, decat sa cred ca ele au aparut la intamplare.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply