4. CUM VREI… cu sau fără…PLĂMÂNI?

Pestele dipnoi

Articolul de faţă reprezintă o continuare logică a precedentelor: „CUM VREI… cu sau fără…DINŢI?” , „CUM VREI… cu sau fără…SOLZI?” şi “Cum vrei… cu sau fără… MUSTĂŢI?

Am ajuns, în fine, la o altă mare diferenţă ce există în anatomia peştilor – aparatul respirator.

Majoritatea zdrobitoare a peştilor au respiraţie branhială. Branhiile sunt nişte cute tegumentare cu o irigare sangvină puternică datorita vascularizării deosevit de bogate. La nivelul branhiilor, sângele este eliberat de dioxidul de carbon şi este încărcat cu oxigenul din apă.

Pentru ca să respire, peştii au nevoie de un flux de apă la nivelul branhiilor. De obicei acest lucru se rezolvă prin deplasarea peştilor.

În inspiraţie, gura se deschide şi apa pătrunde (prin gură) în cavitatea branhială şi scaldă branhiile. În expiraţie, gura se inchide şi apa, împinsă prin lamelele branhiilor, este eliminată pe sub operculele ridicate (desfăcute).

La peştii ososi numarul mişcărilor respiratorii este direct proportional cu intensitatea activităţii organismului, deci cu necesităţile de oxigen.

Există o stransă legătură între cantitatea de oxigen continut în apa diferitelor bazine acvatice şi speciile care le populează. De exemplu: păstravii nu pot trăi decât în apele reci de munte, cu o cantitate ridicată şi constantă de oxigen. Această oxigenare a mediului este dată de mişcarea (amestecarea) apei datorită curgerii prin relief mai accidentat. În schimb, crapii sau caraşii pot trăi şi în ape cu un conţinut mai scăzut şi mai variabil de oxigen.

La unele speci de peşti, cum sunt ţiparul şi zvârluga, un rol important în respiraţie îl are… intestinul (da, este corect: intestinul). Acesti peşti, care populează şi bălţile noastre, se ridică la suprafaţa apei şi înghit bule de aer. La nivelul epiteliului intestinal are loc schimbul de gaze prin difuziune: oxigenul trece în sânge, iar CO2 (dioxidul de carbon) este eliminat prin orificiul anal.

Între respiraţia branhială şi cea intestinală este o stransă legatură. Astfel, în condiţii normale de viaţa, când temperatura apei este scazută şi apa conţine suficient oxigen, este suficientă respiraţia branhială. Atunci când temperatura apei este crescută şi cantitatea de oxigen solvit este mică, peştii înghit aer şi îşi completează respiraţia branhială.

Tot ca o completare a respiraţiei branhiale este şi respiratia tegumentară, intalnită la anghilă. Mai există şi unele specii de peşti care au branhii externe. Această formă de respiraţie este întâlnită la embrionii şi larvele unor rechini şi la peştii dipnoi.

La peştii dipnoi şi crosopterigieni, organele respiratorii auxiliare sunt reprezentate prin plămâni. Plămânii au aspectul unor saci alungiti care derivă din faringe.

De exemplu, în Australia, trăieşte peştele Djelleh (care are denumirea ştiintifică de Neoceratodus forsteri – a se vedea imaginea articolului). Peştele Djelleh face parte din ordinul Ceratodontiformes, familia Ceratodontidae şi este ocrotit prin lege.  Aceşti peşti sunt de formă alungită, se aseamănă puţin cu salamandrele dar şi cu ţiparii, au întregul corp puternic aplatizat pe părţile laterale, este acoperit cu piele şi solzi mari, rotunzi, zimtaţi şi desi. Corpul peştelui Djelleh este greoi, în nuanţe de culori gri-albastrui sau maronii-roşcate, are lungimea de cel mult 1,8 m (în cazuri excepţionale ajunge şi la 2m). Capul peştelui are o formă uşor triunghiulară, pare mic comparativ cu dimensiunea corpului, şi este acoperit cu solzi mari ce par ca niste placi osoase.

Principala caracteristică a acestor specii de peşti dipnoni este că au capacitatea de a respira atât prin branhii cât şi prin pulmoni. Aceşti plămâni sunt de forma unui sac, format dintr-o membrană situată deasura intestinului şi care este în legatură cu esofagul. Tot cu esofagul comunică şi căile nazale posterioare, care sunt în legatură cu orificiile nazale ale acestor peşti. Prin acest sistem peştii înghit aer de la suprafaţa apei şi astfel acesta trece din atmosferă în pulmoni.

Mai mult decât atât, în anumite luni secetoase, unele specii de peşti pot părăsi temporar apa şi supravieţui prin respiraţie exclusiv aeriană. În cazul de faţa peştele Djelleh are capacitatea de a-şi reduce activitatea în perioadele secetoase şi poate rezista fară apă o perioadă de câteva luni, dar intotdeauna se “ascunde” într-un strat de noroi umed saude frunze umede de la mal.

 

Şi acum mă întreb: cine a “dotat” unii peşti cu tot felul de accesorii pentru respiraţie în timp ce laţii nu dispun decât de “banalele” branhii? Nu era corect ca toţi peştii, pe parcursul evoluţiei, să “capete”  dotările de lux (branhii externe, pulmoni, intestine cu capacitatea de schimb de gaze, etc.)

Eu sunt convins că toţi peştii şi-ar fi dorit aceste dotări.

Ba chiar, de-alungul “milioanelor de ani” (eu cred că sunt doar câteva mii – aşa spune Scriptura) peştii ar fi trebuit să evolueze şi la capacitatea de a se adapta la condiţiile apei în care fierb după ce sunt pescuiţi – să reziste la o cantitate din ce în ce mai mică de oxigen şi la o temperatură din ce în ce mai mare. Nu ar fi logic aşa, dacă tot are loc o adaptare – adică o “evoluţie”.

Mergând pe firul acesta al evoluţiei, dacă s-ar fi putut, în cele din urmă păstrăvul ar fi trăit şi în baltă şi crapul ar fi alergat şi în apele repezi de munte.

Dar nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla. Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, a creat peştii cu “adaptările” de care El ştia că vor avea nevoie. Şi asta e tot.

Cum să apară ceva din nimic? ”

Din NIMIC, NIMIC nu iese (nu se naşte). – proverb latin

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply