Apărare cu riscuri (2) – broasca „păroasă”

În acest articol voi încerca să analizez încă un mecanism de apărare care implică riscuri serioase.

Broasca păroasă îşi rupe oasele de la degete

La prima vedere, Trichobatrachus robustus e doar o broască păroasă și urâtă. Nimic special la suprafață, dar ceea ce o face cu adevărat extraordinară se află în interior: această creatură ciudată își „rupe” singură oasele pentru a le transforma în gheare.

După cum te-ai aștepta, explicaţia dată de evoluţionişti este invariabilă: „un mecanism de autoapărare”. Atunci când Trichobatrachus robustus își simte viața pusă în pericol, își contractă un mușchi care sfărâmă baza oaselor de la nivelul labelor și le propulsează la suprafață prin pernuțele degetelor.

În mod normal,

ghearele animalelor sunt acoperite cu un înveliș de cheratină. Broasca-păroasă nu are așa ceva, fiind unică din punctul ăsta de vedere. Nu prezintă nici vreun mușchi special pentru retragerea ghearelor după ce își termină treaba. Savanții presupun că procesul este inversat treptat pur și simplu prin relaxarea mușchiului care declanșează toată nebunia.

Dacă analizăm atent acest „mecanism”, ne dăm seama că există câteva riscuri majore:

  • oasele care străpung pielea lasă loc de infecţii serioase. Cine oferă antibiotice
  • amfibianului sau cine îi panseaza leziunile după aceea?
  • intrarea oaselor înapoi sub piele (fenomen încă neexplicat de oamenii de ştiinţă) se face lent. Asta înseamnă că broasca este incomodată ceva vreme de propriile arme.
  • oasele acestea pot foarte uşor să se rupă în timpul unei altercaţii cu duşmanul.
  • dacă oasele chiar se „rup” voluntar, cine le „sudează” la loc? În cât timp se reface scheletul acestei broaşte după un atac?

Se mai nasc şi alte întrebări pornind de la explicaţiile evoluţioniştilor:

  • cât timp i-a luat broscuţei să exerseze fracturile voluntare?
  • prima dată, oare nu a durut-o ieşirea prin piele a oaselor?
  • şi dacă oasele au „devenit” gheare, nu era mai bine să le lase aşa? de ce să se mai retragă sub piele o armă aşa de „eficientă”?
  • ar dori vreun om să păţească aşa ceva – să-i iasă oasele prin piele atunci când se ia la
    bătaie?

Sigur, accept ideea de mutaţii, dar acestea nu reprezintă neapărat beneficii şi nici vorbă de „adaptare” a organismului unui animal pentru apărare. Ca să „evolueze” cineva şi să se modifice funcţiile unui sistem din organism ar trebui ca tot timpul animalul respectiv să lucreze la acea modificare.

Cred şi aici că Dumnezeu a intenţionat lucrul acesta de la început şi că „adaptarea” nu a apărut (voluntar) de-a lungul a milioane de ani.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply