Aparare cu riscuri (4) – colegul “kamikaze”

Voi continua lista instrumentelor de apărare folosite de anumite vieţuitoare cu un caz special întâlnit în lumea furnicilor. Ce o mai fi şi asta?

Atunci cand sunt atacate, exemplarele dintr-o specie de termite, endemică pădurilor tropicale din Guiana Franceză. Acestea, când sunt ameninţate de vreun inamic, îşi scot la bătaie colegii mai în vârstă, pentru a le apara întreaga colonie.

“Bătrânii” muşuroiului, cei care nu mai sunt de folos coloniei. aşa cum erau odată, vin la luptă echipaţi cu rezervele lor de substante toxice, produse de-a lungul vieţii de nişte glande situate la nivelul abdomenului.

Atunci când sunt amestecate cu secretiile glandelor salivare, aceste substanţe adunate în timp, se transformă într-un lichid toxic care efectiv explodează, paralizând atacatorii, dar ucigând în acelaşi timp şi purtatorul “explozibilului”.

Oare îi comvine “bătrânului” să se lase utilizat în luptă? Dacă tot se spune că ar fi vorba de evoluţie, cum au reuşit furnicile mai tinere să-l convingă pe primul “bătrânel” să se autodetoneze în luptă? Dar el n-ar fi putut evolua, cu puţintică voinţă, ca să nu mai fie utilizat drept kamikaze şi să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi?

De unde au ştiut tinerii că “moşneagul” când va exploda va fi vai şi amar de duşmani? Sau, de ciudă, “moşneagul” cel împins în luptă, văzânduse silit să se autodetoneze, nu putea să o facă în propriul muşuroi. Ori poate că la un moment de supărare nu putea să-şi verse amarul peste cei din casa sa?

Riscurile acestui tip de apărare sunt foarte mari. Nu cred absolut deloc că ar fi apăraut în urma evoluţiei. Cred că aşa le-a spus CINEVA mai MARE să facă, şi ele aşa fac.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply